Publicat in 20 nov. 2024 de
3 min | 20004

Totul despre actualizarea codurilor CAEN în 2025

Publicat in 20 nov. 2024 de | 3 min | 20004

Sumar

Articol actualizat la 03.01.2025

Începând cu anul 2025, toate companiile și persoanele juridice din România trebuie să folosească noile coduri CAEN (denumite CAEN Rev. 3) adoptate de Institutul Național de Statistică. Această actualizare include peste 100 de modificări: unele activități au fost detaliate mai precis, iar altele au fost comasate, cu scopul de a oferi o imagine mai clară asupra economiei reale.

La SOLO, ținem pasul cu modificările legislative și ne asigurăm că PFA-urile și PFI-urile sunt înființate cu codurile corecte. Pentru clienții cu companii deschise înainte de 2025, actualizarea nu este obligatorie și nu există vreun termen limită pentru modificare.

Ce e diferit la clasificarea codurilor CAEN în 2025?

Reorganizarea codurilor CAEN de la 1 ianuarie 2025 aduce următoarele noutăți:

  • Peste 100 de coduri mai detaliate: Lista codurilor CAEN a fost extinsă pentru a cuprinde activități economice mai specifice.
  • Peste 25 de coduri CAEN agregate: Codurile care descriu activități similare au fost grupate pentru o mai bună claritate.

Cine e afectat de modificarea codurilor CAEN?

Peste 100.000 de PFA-uri înființate după 2020 vor trebui să actualizeze codurile CAEN în 2025 pentru a se conforma noii clasificări. În plus, orice PFA sau SRL nou va trebui să folosească noile coduri la înființare.

Modificările afectează în special industriile de construcții, transport, comerț și IT, fiind incluse detalii extinse pe anumite tipuri de activități:

  • Construcții și Comerț: Aceste sectoare au cele mai multe coduri noi. De exemplu, vechiul cod CAEN 4789 pentru comerț a fost detaliat în 19 coduri noi, iar 4791 are corespondență în 32 de coduri noi.
  • Transport: Modificările afectează toate firmele din transportul de persoane și marfă, inclusiv serviciile de ride-sharing și taxi.
  • IT și Design: Profesioniștii din IT au acum coduri CAEN dedicate pentru activități cum ar fi streamingul de jocuri video (6020) și designul de ambalaje (7414).

Care sunt pașii pentru conformare la noua clasificare?

Registrul Comerțului a publicat detaliile privind procedurile specifice acestei actualizări. Iată cele mai importante aspecte:

  • Cerere de actualizare a codurilor CAEN la Registrul Comerțului: autoritățile au actualizat Anexa 2b pentru a facilita modificarea pentru atât de multe companii. Pentru codurile CAEN recodificate, completarea cererii reprezintă o simplă bifă. 
  • Noi documente justificative: pentru companiile a cărori coduri CAEN au fost detaliate sau condensate, este nevoie de diplomă sau documente care să ateste că pot desfășura activitatea descrisă de codul CAEN pe care cor să îl aleagă.
  • Actualizarea actului constitutiv: codurile CAEN sunt trecute pe certificatul constatator, astfel că acesta trebuie modificat. Registrul Comerțului va face asta în mod gratuit.

Nu există un termen limită până la care se poate face actualizarea codurilor pentru companiile existente și nici nu au fost impuse sancțiuni.

Cum te ajută SOLO cu codurile CAEN?

Înființare

Înființarea unui PFA sau PFI cu SOLO înseamnă doar câteva click-uri și zero griji. Indiferent de când devii client, noi ne asigurăm că îți depunem documentele corecte și complete, folosind codurile CAEN care se potrivesc cu activitatea ta.

Dacă ai curiozitatea de a verifica ce coduri CAEN sunt potrivite pentru activitatea pe care vrei să o desfășori, poți verifica și pagina noastră interactivă care îți oferă descrieri ale codurilor CAEN.

Sursa: Pexels

DISTRIBUIE ARTICOL

19 sept. 2023 | 4 min

Modificări fiscale 2024

10 nov. 2022 | 3 min

Ghidul de Black Friday pentru PFA-uri

28 nov. 2023 | 4 min

Trecerea de la normă de venit la sistem real
Alătură-te celor peste 11.000 de SOLOprenori care nu mai fac drumuri la contabil
11.000 de antreprenori fără griji