Cum alegi numele PFA-ului tău
.jpg)
Numele PFA-ului este numele tău: nume și prenume complete sau nume și inițiala prenumelui, urmate de „persoană fizică autorizată” sau „PFA”. Înainte de înființare, verifici și rezervi numele la Registrul Comerțului, gratuit, online sau la ghișeu. Rezervarea este valabilă o lună.
Cum se definește numele PFA-ului?
Denumirea PFA-ului se formează din numele și prenumele tău complet, așa cum apare în buletin (inclusiv dacă acesta are o cratimă). La acesta se adaugă sintagma “persoană fizică autorizată”.
Exemplu pentru cum ar arăta:
- Nedelcu Ana-Maria Persoana Fizica Autorizata
Cum verifici numele PFA-ului?
În România nu este posibilă crearea a două PFA cu aceeași denumire. De aceea, înainte de a depune documentația de înființare, trebuie să verifici să nu mai existe o altă persoană înregistrată cu același nume și apoi să faci o rezervare. Poți face aceste lucruri în două moduri:
- Mergi personal la Registrul Comerțului și depui un formular. Tot atunci primești și rezervarea numelui tău.
- Poți verifica și rezerva numele online, pe site-ul ONRC. După ce îți creezi un cont, verifici disponibilitatea numelui tău, confirmi rezervarea și adaugi dovada acestui fapt la dosarul tău de înființare.
Ce faci dacă numele există deja?
În cazul în care denumirea nu este disponibilă (pentru că există deja un alt PFA înregistrat cu același nume), poți adăuga numelui tău inițiala prenumelui tatălui sau al mamei tale, ori prenumele întregi ale acestora. În cazul în care nici această opțiune nu este disponibilă, va trebui să adaugi denumirii o mențiune care să aibă legătură cu activitatea pe care vrei să o desfășori, de exemplu, consultant relații publice. Un exemplu de cum ar putea arăta numele în această situație: Nedelcu E. Ana-Maria Consultant Persoană Fizică Autorizată.
Ce faci după ce ai rezervat numele?
Rezervarea este valabilă o lună, așa că trebuie să pregătești dosarul de înființare cât timp e activă. Pașii, actele și taxele le găsești în ghidul de înființare PFA. Dacă ai o profesie liberală, ca medic, avocat sau psiholog, nu deschizi PFA, ci PFI, iar înregistrarea se face la ANAF, nu la Registrul Comerțului. Totul e explicat în ghidul de înființare PFI.
Rezumat
Numele PFA-ului e numele tău plus „persoană fizică autorizată” sau „PFA”. Îl rezervi gratuit la Registrul Comerțului, cu 3 variante, iar rezervarea ține o lună.
Surse oficiale: ONRC - Documente și rezervare nume PFA, Guvernul României - Verificare disponibilitate denumire firme și rezervare, OUG 44/2008.
Cum te poate ajuta SOLO?
Cu SOLO, îți deschizi PFA-ul online: rezervăm numele, pregătim dosarul și îl depunem la Registrul Comerțului. Apoi facturezi și încarci cheltuieli din telefon, iar noi ținem registrele și depunem declarațiile.
Întrebări frecvente
Ai mai multe întrebări? Vizitează pagina noastră completă de întrebări sau contactează departamentul de vânzări sa primești răspunsurile căutate.
- Îți creezi un cont SOLO și completezi datele tale.
- Alegi activitatea pe care vrei să o desfășori și codul CAEN potrivit.
- Încarci documentele necesare (buletin, diplomă de studii, după caz).
- SOLO pregătește actele și le trimite către Registrul Comerțului.
- După ce cererea este procesată de Registrul Comerțului, primești certificatul de înregistrare și îți poți începe activitatea.
Înființarea unui PFA prin SOLO durează, de regulă, câteva zile din momentul în care ai transmis toate documentele.
Completarea dosarului durează mai puțin de 5 minute, iar noi îl depunem în 1-2 lucrătoare. De regulă, Registrul Comerțului procesează documentele în câteva zile, însă, în perioadele aglomerate, termenul poate depăși 28 de zile.
Te ținem la curent cu stadiul înființării PFA-ului tău pe tot parcursul procesului.
Alegi codurile CAEN care corespund activităților pe care le desfășori efectiv. Un PFA poate avea până la 5 coduri CAEN, iar un PFI unul singur, cel al profesiei liberale. Codurile se aleg din clasificarea actuală, CAEN Rev.3. Poți folosi pagina noastră interactivă pentru a găsi codul CAEN potrivit, iar dacă activitatea ta nu apare acolo, te ajutăm noi să îl alegi.





.jpg)
.jpg)
.jpg)