Plafon TVA PFA în 2025: Când devii plătitor de TVA

Publicat in 12 aug. 2025 de Ana Păun
6 min | 105

Publicat in 12 aug. 2025 de Ana Păun | 6 min | 105

Sumar

Dacă ai un PFA sau te gândești să înființezi unul, înțelegea plafonului de TVA pentru PFA-uri și a obligațiilor ce îți revin la depășirea acestui prag sunt alte câteva aspecte de ajutor în gestionarea activitătii tale profesionale. 

În acest articol îți voi explica când devii PFA plătitor de TVA, ce obligații apar și cum poți face această tranziție. 

Când devine un PFA plătitor de TVA? Plafon TVA 2025

Plafonul TVA reprezintă limita veniturilor până la care un PFA poate funcționa fără să fie obligat să se înregistreze ca plătitor de TVA. În 2025, plafonul TVA pentru PFA rămâne stabilit la 300.000 lei pe an calendaristic. Această sumă reprezintă încasările anuale pe care le poți avea fără să fii obligat să te înregistrezi ca PFA plătitor de TVA.

Cum se calculează plafonul de TVA 

Se iau în calcul valorile fără TVA ale livrărilor de bunuri și prestărilor de servicii taxabile și/sau scutite cu drept de deducere, precum și anumite operațiuni pentru care locul livrării sau prestării este în străinătate. 

* Nu se includ, de exemplu, vânzările de active fixe sau veniturile din activități scutite fără drept de deducere.

Important: plafonul TVA se raportează la valoarea sumelor totale facturate, nu la încasările efective (de ex. daca ultima ta factură dintr-un an este emisă pe 30 decembrie, dar vei încasa suma respectivă în ianuarie anul viitor, suma de pe factura se ia în considerare la calculul plafonului de TVA). 

Devii PFA plătitor de TVA în următoarele situații:

  1. Depășirea plafonului de scutire: când veniturile tale depășeșc plafonul legal într-un an calendaristic ești obligat să te înregistrezi ca plătitor de TVA. Termenul legal este de 10 zile de la prima zi a lunii următoare celei în care s-a produs depășirea. De exemplu, dacă în luna iunie atingi plafonul, data considerată a depășirii este 1 iulie, iar înregistrarea trebuie făcută până pe 10 iulie.
  2. Achiziții intracomunitare (AIC): dacă efectuezi achiziții intracomunitare de bunuri peste 10.000 EUR într-un an calendaristic, trebuie să te înregistrezi cu cod special de TVA (art. 317 Cod fiscal) pentru aceste operațiuni, chiar dacă nu devii plătitor de TVA în regim normal pentru toate activitățile din România. Acest cod se folosește strict pentru declararea și plata TVA la AIC.
  3. Importuri de bunuri: un PFA neplătitor de TVA poate efectua importuri, însă TVA se achită în vamă și nu implică automat înregistrarea în regim normal. Înregistrarea devine necesară doar dacă îndeplinești alte condiții (ex. depășirea plafonului sau opțiunea voluntară).

Important: Plafonul se calculează cumulat de la începutul anului, nu lunar sau trimestrial.

PFA plătitor de TVA de la înființare sau ulterior?

Da, poți opta să devii PFA plătitor de TVA la înființare, chiar dacă nu atingi plafonul de 300.000 lei. Această decizie poate fi avantajoasă în anumite situații și îți oferă mai multă flexibilitate în relațiile comerciale. Practic, poți alege să plătești TVA de la bun început, indiferent de cifra ta de afaceri.

Avantajele înregistrării ca PFA plătitor de TVA:

  • Poți deduce TVA-ul din achizițiile necesare desfășurării activității (echipamente, software, mobilier, etc.).
  • Ai șanse mai mari să colaborezi cu firme mari care preferă furnizori plătitori de TVA

Dezavantajele optării pentru TVA:

  • Ținerea unei evidențe contabile mai complexe și respectarea tuturor termenelor de declarare/plată
  • Posibilă scădere a competitivității dacă vinzi direct către persoane fizice

Obligațiile unui PFA plătitor de TVA

Odată ce devii PFA plătitor de TVA, responsabilitățile tale fiscale și administrative se extind. Înțelegerea acestor obligații te ajută să eviți orice posibilă sancțiune, amenzi și complicații cu ANAF. 

Pentru o imagine completă a tuturor obligațiilor fiscale, poți consulta și un ghid detaliat despre ce taxe vei plăti în 2025, indiferent de forma juridică.

Orice PFA plătitor de TVA are următoarele obligații:

  • Evidență contabilă detaliată: jurnale de vânzări și cumpărări cu evidențierea bazei impozabile și a TVA-ului.
  • Declararea și plata TVA-ului:

I. Perioada fiscală standard este trimestriala.

II. Poți depune lunar doar dacă cifra de afaceri din anul precedent a fost peste echivalentul a 100.000 EUR

III. Declararea se face prin formularul 300, iar termenul este până pe 25 a lunii următoare perioadei fiscale.

  • Facturarea cu TVA conform cerințelor legale (inclusiv codul de TVA pe factură).
  • Formulare suplimentare: D390 VIES pentru tranzacții intracomunitare și D394 pentru operațiuni interne între plătitori de TVA.

Atenție: Dobânzile pentru neplata la termen sunt de 0,02% pe zi de întârziere, iar penalitățile de întârziere sunt de 0,01% pe zi (total 0,03%/zi). Penalitatea de 0,08%/zi se aplică doar în caz de nedeclarare constatată de ANAF, nu la simple întârzieri.

Cum poți evita depășirea plafonului TVA

Pentru a evita depășirea plafonului TVA PFA, monitorizează constant suma totală a încasărilor. Ține o evidență clară și actualizată a tuturor facturilor emise, deoarece acestea determină calculul plafonului, nu încasările efective. Nu te baza doar pe extrasul bancar, ci verifică facturile emise.

Strategii de monitorizare eficientă:

a) Creează un sistem de urmărire lunar pentru încasările tale: folosește o foaie de calcul sau un software de contabilitate pentru a vedea în timp real cât mai ai până la plafonul de 300.000 lei. Setează alerte la 250.000 lei pentru a avea timp să iei măsuri preventive. Astfel, vei fi mereu la curent cu situația ta financiară.

Cu SOLO ai acces în timp real la cifrele relevante pentru PFA-ul tău și poți vedea situația financiară detaliată în orice moment.

b) Planificarea activității: dacă observi că te apropii de plafon TVA, poți tempera ritmul de facturare către sfârșitul anului sau poți amâna anumite contracte pentru anul următor. Această strategie funcționează mai bine pentru activitățile sezoniere sau proiectele cu termene flexibile. Poți discuta cu clienții tăi despre posibilitatea de a amâna anumite plăți pentru anul următor.

c) Separarea activităților: dacă ai atât activități taxabile (pentru care s-ar aplica TVA) cât și activități scutite fără drept de deducere (pentru care nu se aplică TVA și nici nu poți deduce TVA din cheltuieli), ține-le evidențiate separat în contabilitate. La calculul plafonului TVA se iau în considerare doar veniturile din activitățile taxabile.

De exemplu: dacă oferi servicii de consultanță (taxabile) și cursuri de training autorizat (scutite), doar veniturile din consultanță contează pentru plafon. Cele din training nu intră în calcul, chiar dacă încasezi sume mari din ele.

De asemenea, este important să ai în vedere și comparația dintre PFA și SRL după noile modificări fiscale, pentru a alege forma juridică potrivită.

Întrebări frecvente

Care este plafonul TVA pentru PFA în 2025?
Plafonul TVA pentru PFA în 2025 este de 300.000 lei pe an calendaristic. Această sumă se calculează pe baza facturilor emise, nu a încasărilor.

Ce se întâmplă dacă depășesc plafonul TVA?
Trebuie să te înregistrezi ca plătitor de TVA în termen de 10 zile de la prima zi a lunii următoare depășirii plafonului. TVA-ul se colectează de la această dată, nu retroactiv pe tot anul, cu excepția unor ajustări pentru stocuri/avansuri.

Pot opta să plătesc TVA fără să ating plafonul?
Da, poți opta pentru înregistrare în scopuri de TVA la înființare sau oricând ulterior, chiar dacă nu ai depășit plafonul.

Cum se calculează veniturile pentru plafonul TVA?
Se iau în calcul valorile nete (fără TVA) ale livrărilor și prestărilor taxabile și/sau scutite cu drept de deducere, cu anumite excluderi (ex. vânzări de active fixe). Nu contează momentul încasării, ci momentul livrării/prestării.

Ce obligații am ca PFA plătitor de TVA?
I.   Ținerea jurnalelor de vânzări și cumpărări
II.  Declararea TVA prin D300 (lunar sau trimestrial, în funcție de condițiile de mai jos)
III. D390 pentru tranzacții intracomunitare, D394 pentru operațiuni interne
IV. Facturare cu TVA și respectarea termenelor de plată

Ce se întâmplă dacă fac achiziții intracomunitare peste 10.000 EUR? Dacă ești deja plătitor de TVA în România, vei fi automat înregistrat în registrul VIES cu codul de TVA din România (RO+CUI). 

Cum te poate ajuta SOLO

Fie că ai deja un PFA sau te gândești să înființezi unul, SOLO este o soluție care vine în întâmpinarea celor care vor ca lucrurile să fie simple și funcționale.

De asemenea, odată ce ți-ai înființat PFA-ul cu SOLO dacă pe parcurs acesta depășește plafonul anual de 300.000 lei, te putem ajuta în procesul de înregistrare ca plătitor de TVA. 

DISTRIBUIE ARTICOL

08 mar. 2022 | 4 min

PFA sau SRL - avantaje și dezavantaje

19 sept. 2023 | 4 min

Modificări fiscale 2024

27 iun. 2023 | 5 min

PFA în sistem real vs. PFA la normă de venit
Alătură-te celor peste 12.000 de SOLOprenori care nu mai fac drumuri la contabil
12.000 de antreprenori fără griji